Dragii mei oameni de suflet, va multumesc tuturor pentru urarile voastre! M-au magulit, mi-au adus bucurie, m-au onorat! Va cer scuze pentru intarzierea cu care va raspund, timpul ma omoara si ma face sa fiu nepoliticoasa… Scuze inca o data! Vreau sa scriu astazi despre o zi extrem de importanta in viata mea, a doua mea zi de nastere: ziua ACASA TV!
Aici, Acasa, eu mi-am gasit locul! Aici este profesia mea, aici sint prietenii mei, aici este atmosfera care-mi trebuie mie! Ma gandesc ce dramatic trebuie sa fie pentru oamenii care se duc sa lucreze cu singura dorinta de a se termina programul mai repede! Ce trist trebuie sa fie sa muncesti cu oameni care-ti sunt ostili sau indiferenti! Eu ma simt o aleasa a sortii pentru ca am privilegiul sa lucrez intr-un loc magic, intr-o atmosfera vesela si relaxata, intr-o simbioza perfecta cu colegii si prietenii mei, fara de care n-as mai putea trai!
Doresc postului Acasa viata fara de sfarsit, putere sa treaca aceste vremuri tulburi si bucurie inzecita din partea voastra, a telespectatorilor credinciosi si sufletisti!
La multi ani, ACASA!
Ma onoreaza aprecierile voastre! Ma gindesc adeseori cu recunostinta la toti cei care mi-au influentat existenta ca sa pot ajunge sa ma bucur de atata iubire din partea voastra! Pentru ca sunt multi oameni in viata mea care m-au ajutat, m-au invatat, m-au certat, m-au sfatuit sau, pur si simplu, mi-au iesit in cale la momentul potrivit! Si sint recunoscatoare lui Dumnezeu ca mi-a dat mintea si intuitia de a profita de tot ce s-a ivit!
E o perioada sensibila aceasta a sarbatorilor cand sentimentele vin in valuri! E si o vreme a nostalgiilor, a socotelilor! Nu a venit timpul sa trag o linie, doar ma uit putin in urma… Si vad o viata plina de bune, dar si de greseli, de fapte indraznete, dar si de lasitati, de fericiri, dar si de dezamagiri, de tot ce traim, de fapt, cu totii! Si, poate, asa trebuie sa fie. Este suportabil! Ceea ce nu pot suporta, ceea ce ma doare este suferinta din ce in ce mai mare a oamenilor din jurul meu, a anonimilor de pe strada, a batranilor care-si numara cativa banuti privind cu jind doua banane, a copilasilor pentru care nu a venit niciodata Mos Craciun, pentru ca el nu coboara in canale, a celor (batrani sau tineri) care nu mai au solutie de subzistenta si apeleaza la gesturi extreme! Nu e drept!
Iertati-mi avalansa de tristete, poate nu era cazul, dar nu e blogul un jurnal?
Va doresc tuturor sarbatori bune si, daca aveti ceva in plus, ganditi-va si la cei care n-au deloc!
Dumnezeu sa va ocroteasca!
Nu vreau sa va suparati sau sa ma intelegeti gresit!!!! N-am raspuns pana acum pentru ca n-am stiut sa manuiesc dracia asta de blog! Ce sa fac… sunt de moda veche si pe vremea mea aveam jurnal!
Era simplu, deschideam caietul cu insemnari si scriam… Acum avem blog! Avem parola, accesam tot felul de chestii… e treaba serioasa, nu gluma! 
) Cateodata am nostalgia vremurilor trecute! Ce usoara era viata atunci! Cata rabdare aveam!
Am revazut de curand un film vechi, romanesc… se cheama “Trecatoarele iubiri”. Abia-l asteptam! M-am asezat in fotoliu si am privit! Atmosfera, lentoare, cadre lungi, descriptive, fraze spuse rar, actori minunati care jucau din priviri si m-am surprins grabita, fara rabdare! Nu mai era un film al zilelor noastre nebune, stresante, panicate! Era o amintire a altor timpuri! Am simtit foarte acut arcul peste vreme, foarte palpabil! Nu m-am speriat, doar am constientizat, poate pentru prima oara!
In fine, vreau sa va multumesc pentru gandurile frumoase si sa ne intalnim cat mai curand, pe blog!
